Nimic nu e nou sub soare: vă mai amintiţi de uninominalul lui Ceauşescu?

Nu mai ştiu exact când, prin '70 - '80, apăruse o noutate absolută în materie de democraţie socialistă: la alegerile pentru Marea Adunare Naţională se introduseseră candidaturi multiple.

E drept că aceseta aparţineau aceleiaşi formaţiuni politice - unică - dar pentru prima dată alegătorul român, care nu îndrăznea nici măcar să nu se gândească să se prezinte la vot, putea să aleagă dintre doi sau trei candidaţi.

Să nu vă închipuiţi însă că Ceauşescu a ajuns până acolo încât să pună sub semnul întrebării cariera politică a vreunui membru de partid important. Nicidecum: candidaturile multiple aveau loc la nivelul cel mai de jos, unde concurau între ei muncitori cu învăţători, sau ţărani cu meseriaşi. La vârf, uninominalul era mononominal!

Într-un fel, lucrurile stau cam la fel şi acum. În sensul că partidele au avut grijă ca reprezentanţii lor de seamă să nu aibe parte de vreo concurenţă mai serioasă. Dacă la liste mahării se imbulzeau în Bucureşti, unde "locomotivele" trăgeau după ele şi candidaţii dedicaţi, acum s-au dus cât mai departe posibil - la Ciofliceni, Dăbuleni, sau Mizil, unde lumea e mai cumsecade şi alegătorii pot fi minţiţi mai frumos şi mai uşor.

Nimic nu e nou sub soare, deci, iar uninominalul lui Băsescu calcă pe urmele uninominalului lui Ceauşescu, prefigurând un mononominal de felui celui care năştea Marea Adunare Naţională.

Este consecinţa directă a unei dispute politice negândite şi care a avut drept scop torpilarea adversarului prin orice mijloace - inclusiv acelea care-ţi pot exploda ţie în mână. Abia aştept să vină sorocul şi să numărăm "bobocii" noului sistem electoral, pentru a constata câtă înnoire şi câtă curăţenie politică a adus acest sistem, pe care nimeni nu s-a mai obosit să-l verifice pe simulator şi să-i pună în evidenţă calităţile, dar şi viicile, cu care vom trăi în următorii patru ani, vrem - nu vrem.