Guvernul a aprobat printr-o hotărâre, noul Regulament privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, care îl va înlocui pe cel aprobat prin HG nr. 867/2003, informează un comunicat de presă al Guvernului, remis AMOS News.
Noul Regulament asigură armonizarea prevederilor referitoare la racordarea la rețelele electrice de interes public cu prevederile Legii Energiei Electrice nr. 13/2007, menține, prin continuitate, tratamentul egal al celor care solicită racordarea la rețelele electrice, în raport cu cei care au această calitate.
Prin noul Regulament se propun următoarele modificări și prevederi suplimentare referitoare la: realizarea lucrărilor de întărire a rețelelor electrice în amonte de punctul de racordare. Costul acestor lucrări nu se mai suportă în exclusivitate de către utilizator, ca în prezent, ci de către operatorul de rețea; pentru cazurile speciale, în situațiile în care lucrările sunt determinate de utilizatori și realizate exclusiv sau preponderent pentru ei, modul și cota de participare a acestora la suportarea costurilor vor fi reglementate de autoritatea competentă; tarifele de racordare la rețea și punerea lor de acord cu prevederile Legii energiei electrice nr. 13/2007.
Tarifele de racordare cuprind numai costurile efective de realizare a lucrărilor de racordare a utilizatorilor la rețeaua electrica, fără a mai fi incluse costuri suplimentare cu întârzirea rețelei în amonte de punctul de racordare; generalizarea aplicării regulamentului, atât la operatorii de rețea, cât și la persoanele care dețin o rețea de interes public sau care există în momentul intrării în vigoare a Legii energiei electrice 13/2007; introducerea unei etape preliminare de documentare și informare a viitorului utilizator privind procesul de racordare.
Operatorul de rețea oferă solicitantului informații privind: posibilitățile de racordare la rețeaua proprie a instalațiilor aferente locului de producere/consum; etapele procesului de racordare la rețea, durata estimată a fiecărei etape, corelat cu specificul și datele energetice ale locului de producere/consum; acțiunile pe care trebuie să le întreprindă utilizatorul, repectiv operatorul de rețea, precum și documentele aferente necesare, specifice fiecărei etape a procesului de racordare; tarifele în vigoare practicate de operatorul de rețea pentru emiterea avizelor tehnice de racordare, respectiv a tarifelor de racordare și temeiul legal al acestora.
Posibilitatea de modificare a punctelor de delimitare patrimonială a instalațiilor și a punctelor de măsurare a energiei electrice tranzacționate, prin transfer de capacități energetice între utilizatori și operatorii de rețea, cu justa despăgubire.
Regulamentul prevede obligația părților de a înscrie în cartea funciară modificările efectuate.
Reducerea termenelor de transmitere a ofertelor, respectiv de emitere a avizelor tehnice de racordare de către deținătorii de rețele, la cererile de racordare a utilizatorilor.
Conform noului Regulament, operatorul de transport și de sistem are obligația să emită și să transmită solicitantului avizul tehnic de racordare în maximum 30 de zile calendaristice, în loc de 90, de la înregistrarea documentației complete depuse de către utilizator. De asemenea, și operatorul de distribuție este obligat să emită avizul tehnic de racordare în termene mai scurte decât în prezent, în anumite situații (de exemplu, în 10 zile față de 30 zile ca până acum).
Posibilitatea de prelungire, pentru utilizatorii permanenți, a valabilității avizelor tehnice de racordare, la expirarea acestora, în situația menținerii condițiilor inițiale în care a fost emis. În condițiile noului Regulament, utilizatorul nu mai este obligat să depună o documentație completă, reducându-se birocrația și costurile aferente.
Introducerea de prevederi noi privind stabilirea soluției de racordare a utilizatorilor la rețelele electrice si a punctelor de delimitare din punct de vedere patrimonial al instalațiilor. Conform noului Regulament, operatorul de rețea este obligat să elaboreze studiul de soluție în termen de maximum 3 luni de la data depunerii datelor complete pentru racordarea la rețelele de tensiune de 110 kV sau mai mari și de maximum o lună pentru racordarea la rețele de medie sau joasă tensiune.
Precizări privind realizarea racordării la rețeaua electrică de distribuție a locuințelor individuale, a blocurilor de locuințe, a ansamblurilor/zonelor rezidențiale, parcurilor industriale, zonelor libere, parcurilor științifice si tehnologice.
În conformitate cu prevederile noului Regulament, racordarea locuințelor se realizează diferențiat, în funcție de prezența rețelelor electrice de interes public. În zonele în care exista rețele electrice, racordarea se realizează conform reglementărilor în vigoare. În zonele în care nu există rețele electrice, realizarea rețelei este finanțată de autoritățile publice din bugetele locale, din bugetul de stat sau din alte fonduri legal constituite. În situația racordării blocurilor de locuințe, operatorul de rețea emite aviz tehnic de racordare pentru puterea totală necesară. Pentru ansamblurile rezidențiale, operatorul de rețea emite aviz tehnic de racordare finanțatorului zonei rezidențiale pentru puterea totală necesară acesteia.
Noul Regulament contribuie la scurtarea procesului de realizare a racordării la rețea și reducerea costurilor acestei racordări, ca urmare a neincluderii în tarifele de racordare a costului lucrărilor de întărire a rețelei din amonte de punctul de racordare. Regulamentul va intra în vigoare la 4 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.