Acces... * Prima pagină * Căutare * Contact *
AMOS News - Agenție Independentă de Presă 03 Sep 2010 - 04:32

Secțiuni 

Advertising SKY 

 
Știre: Cine ne sunt miniștrii - Ilie Sârbu - Ministerul Agriculturii
Trimite acest articol unui prieten    Tipărire
Politic Ilie SarbuNoul ministru al Agriculturii, Ilie Sârbu, este Licențiat în teologie și științe economice. În 1976 devine profesor la Seminarul Teologic din Caransebeș, ca în 1978 să ajungă director al acestei instituții. După o perioadă de 3 ani ocupă funcția de consilier economic la Mitropolia Banatului, ca apoi, după 10 ani, să desfășoare activități în domeniul comerțului, agriculturii și morăritului.

În 1993 a devenit membru PDSR. A ocupat o vastă gamă de funcții, atât în partid cât și în stat. De la purtător de cuvânt și vicepreședinte al organizației locale a partidului, în 2000 devine Președinte al Consiliului Județean Timiș și Vicepreședinte al Forumului Președinților Consiliilor Județene al PDSR.
         
În 2001 este ales Membru al Consiliului Național PDSR și Membru al Biroului Coordonator Central al noului PSD pentru ca, în același an, să accepte, numirea ca Ministru al Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
         
Reîntors în Banat devine, în 2004, Președintele filialei județene a PSD Timiș pentru ca, în 2005, să fie ales Vicepreședinte al partidului la nivel național, responsabil cu Agricultura, Silvicultura și Dezvoltarea Rurală.
         
S-a implicat în proiecte și programe politice cunoscute - oferta pentru alegerile europarlamentare din 2007, capitolul agricultură, oferta de guvernare a PSD 2008-2012, capitolul agricultură și dezvoltare rurală. A elaborat, împreună cu specialiștii PSD, materiale informative pentru agricultorii români privind adaptarea agriculturii românești la cerințele europene – ”Îndrumar de politici și finanțare agricolă -pentru o agricultură modernă europeană” februarie 2007, ”Sat românesc, sat european” 2007, ”Satul românesc în Europa – întrebări la care răspundem” 2007, ”Soluții social-democrate pentru problemele agriculturii 2008-2012” prezentate în cadrul Dialogurilor Naționale - Forumul Național al Agricultorilor, Alexandria, august 2008.
         
Din 2004 Ilie Sârbu este senator al circumscripției electorale nr. 37 Timiș și continuă eforturile pentru rezolvarea problemelor agriculturii românești printr-o serie vastă de inițiative legislative și prin poziția de membru al Comisiei de Agricultură, Silvicultură și Dezvoltare Rurală. În Senat cunoaște o ascensiune rapidă, devenind în 2006 Secretar al Senatului și Membru al Biroului Permanent. În urma demisiei Președintelui Nicolae Văcăroiu, Ilie Sârbu este ales Președinte al Senatului României, pe data de 28 octombrie 2008.
         
Împătimit vânător, Ilie Sârbu este membru al mai multor asociații naționale și internaționale: Președinte al filialei A.J.V.P.S. Timiș, membru al Biroului Executiv  A.G.V.P.S. România și Vicepreședinte al CIC (International Council for Game and Wildlife Conservation). În plus, este Președinte de o­noare al Societății Culturale „BANATUL” și Președinte de o­noare al Asociației „Gugulanilor”- Timișoara.

Autor : ---
Joi, 18 Decembrie 2008 - 02:41 PM
 
 
Link-uri înrudite 
· Alte știri din sursa
Politic

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Politic:


Cine ne sunt miniștrii - Ilie Sârbu - Ministerul Agriculturii | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
  
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
 

--- Termenii de folosire ---
Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "AMOS News", este interzisă. .
          
Page created in 0.237565040588 seconds.