
Comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat 1.000 de kilograme de ciuperci, transmite corespondentul AMOS News (Informatia.ro).
Marfa se afla într-un autovehicul marca Fiat Ducato și era destinată unei firme din Arad, care nu este însă înmatriculată la Registrul Comerțului.
„Ca urmare a acțiunii de monitorizare a traficului de mărfuri prin punctele de trecere a frontierei, a fost depistat un autovehicul marca Fiat Ducato, condus de un cetățean maghiar, care efectua un transport de achiziții intracomunitare de ciuperci proaspete. Cum societatea unde trebuia să ajungă marfa nu era înregistrată la ORC Arad, rezultă că acest transport trebuia să ajungă pe piața neagră a legumelor, fiind astfel confiscat”, a declarat Sorin Cirți, șeful Gărzii Financiare Arad.
Ciupercile, în valoare de aproximativ 7.000 de lei, au fost date în custodia unei societăți arădene, urmând a fi valorificate conform dispozițiilor legale.