Generaţia noastră a uitat vechiul Han Bazaca, ale cărui prăvălii erau cunoscute încă bucureştenilor până pe la 1925.

Hanul a dispărut fără urme, ca şi străduţa care îi purta numele. Ea începea din strada Carol, numită pentru câteva decenii 30 Decembrie şi mergea până în partea cealaltă, în strada Halelor din Piaţa Unirii, acolo unde se afla până la recenta sistematizare a pieţei Hala de Carne.

Strada Bazaca era situată aşadar peste drum de Piaţa de Flori şi avea pe o parte Hanul lui Manuc iar pe cealaltă, vestitul magazin al lui Theodor Atanasiu, „La Vulturul de mare cu peştele în gheare”. Aproape întreaga stradă era ocupată de Hanul Bazaca.

Podul Bazaca

Numele nu era altceva decât o formă stâlcită de înţelegerea populară a numelui secretarului particular al contelui Prozorovski, Bezaca, un bărbat de origine germană, cu o memorie extraordinară, aflat la Bucureşti în timpul ocupaţiei ruseşti, între 1806 şi 1812.

Pentru stilul fluent şi elegant în care redacta rapoartele campaniilor militare, acestui Bezaca i se încredinţase conducerea cancelariei armatei imperiale din Principate.

Dar, scrie istoricul George Potra în volumul dedicat hanurilor bucureştene, aristocratul Bezaca era de fapt un individ imoral, foarte lacom, lipsit de scrupule, împingând abuzul şi îndrăzneala peste orice limite. Când, după 1812, s-a stabilit la Bucureşti, nu i-a fost desigur prea greu să construiască un han impunător. El a rezistat în centrul urbei aproape un veac.

Piaţa de flori

După 1900, aspectul de han dispăruse, în locul masivei – se spune – construcţii rămânând un bazar. În faţa fiecărei prăvălii se aflau tarabele de scânduri care înaintau pe o bună parte din stradă şi care etalau, în timpul zilei, aproape întreaga marfă a negustorilor. Pentru a fi ferite de ploaie sau soare, ele aveau deasupra şoproane-perdele care se îmbinau de multe ori cu cele de peste drum, încât nu mai dădeau bietului trecător posibilitatea de a vedea cerul.

Piaţa Unirii

Negustorii din Bazaca nu mai vindeau în interiorul minusculelor prăvălii decât rar, iarna. Târgul mergea bine şi toată lumea era mulţumită. Nici urmă de invidie între oamenii pripăşiţi la umbra zeului comerţului în acest bazar. „Fiecare cu norocul lui” era zicala obişnuită.